Google+ Randuri pentru suflet: Doctor in devenire

marți, 29 octombrie 2013

Doctor in devenire

Este o dupa-amiaza racoroasa de vara. Dupa masa de pranz, Alin si Catalin ies pe strada sa se joace. Alin are 8 ani, iar fratele sau Catalin – 6. Strada este plina de copii cu care acestia obisnuiesc sa se joaca, insa azi, Alin decide sa ii ofere toata atentia sa fratelui mai mic.

Pufulete, zbanghiul de caine pe care baietii il iubesc ca pe ochii din cap, ramas in spatele gardului, departe de freamatul din strada, da sa iasa si el la joaca. Isi vara capul intre noua scanduri mai departate din gard si impinge cu putere. Fie Pufulete nu are destula putere, fie gaura nu vrea nici moarta sa se largeasca, cert este ca bietul animal ramane pe jumatate prins in capcana, nici afara nici in curte.

Catalin observa potaia din gard si se apropie dornic sa il ajute. Se aseaza in genunghi langa el si il impinge de cap, incercand sa il bage inapoi in curte.

- Hai, Pufulete, nu te mai zbate, treci in curte. O sa ne certe mama pe amandoi daca iesi in strada.

Alin, aflat pe partea cealalta a drumului, unde pe un maidan parasit troneaza un morman de gunoi, vede cum fratele sau mai mic se chinuie din greu sa il treaca pe Pufulete prin gaura din gard inapoi in ograda familei si se decide sa ii dea o mana de ajutor. Ia o piatra de jos, de marime potrivita, dar nu prea rotunjita, si dupa ce arunca cu piatra, gandind ca o piatra bine pozitionata in crestetul cainelui va fi de ajuns ca acesta sa alunece de partea cealalta a gardului, striga:

- Catalin! Fereste capul!

E pera tarziu insa, piatra a parcurs deja jumatate din traiectorie. Catalin intoarce capul spre fratele sau si exact in acel moment buclucasa piatra isi atinge tinta. Tinta gresita, nu capul lui Pufulete, ci fruntea plina de sudoare a bietului Catalin, care pica pe spate, cu lacrimi in ochi.

Speriat, Alin fuge spre fratele sau. Cand ajunge langa el constata ca un firicel subtire de sange se prelinge pe obrazul drept al acestuia. “Ce-o sa-mi faca mama cand o sa il vada pe Alin!” gandeste acesta. Nu vrea sa fie certat, asa ca da fuga la maldarul de gunoi de pe maidan, doar-doar o gasi ceva cu care sa-i acopere rana, macar pana ajung in casa. Apoi ii va da o bomboana fratelui si il va ruga sa ii spuna mamei ca s-a lovit singur in coltul de la masa de televizor.

Da roata muntelui de resturi menajere si ii sare in ochi o bucata de vata. E putin rosie dar decide ca merge. „Sigur e rivanol.” O ridica de jos si alearga la micutul accidentat care inca mai suspina intins langa gard. I-o pune pe rana si spune:

- Tine apasat, are rivanol pe ea. Haide acasa.

Cei doi intra tacuti in curte. Cand ajung in prag, Alin il impinge pe fratele sau spre sufragerie, pe laterala, astfel incat mama aflata in bucatarie, de s-ar intoarce spre ei, sa nu-i vada bandajul de la cap.

Cu toata osteneala sa, mama, ca orice mama care isi cunoaste foarte bine odraslele, isi da seama ca ceva nu este in ordine si vine spre cei doi:

- Ce mai puneti la cale, zbanghiilor? si-l intoarce pe Alin cu fata spre ea. Ce-ai patit, Buburuza?
- Nimic mami, s-a lovit putin, ii fura vorba din gura Catalin. Am avut eu grija de el. I-am pus rivanol. O sa-i treaca repede.
Mama desprinde bucata de vata si observand pata rosie, uscata de pe ea, ii intreaba?
- De unde ati luat porcaria asta?
- De pe maidan, raspunde Catalin mandru de el.
- De pe maidan? Pai, mai copile, pe asta nu e rivalon, e rusinea femeii!
- Ce e aia mami? intreaba cel mic.
- Lasa, nu trebuie tu sa stii, stiu eu si e de ajuns. Treceti in casa si sa nu va mai aud vocea pana la cina!

Acest articol a fost scris pentru proba a 14-a a competiei SuperBlog 2013, proba sponsorizata de Reeija.ro.

RSS