Google+ Randuri pentru suflet: Jocul foamei de prost intelese idealuri

miercuri, 23 octombrie 2013

Jocul foamei de prost intelese idealuri

Cu totii, barbati si femei, bogati sau saraci etc., in copilarie, ne-am petrecut mare parte a timpului jucandu-ne diverse jocuri. Ca a fost vorba de „De-a v-ati ascunselea”, „Flori, fete sau baieti”, „Ratele si vanatorii” sau de jocurile pe TV sau calculator, jocul era activitatea de baza, care ne umpleam timpul liber.

Nu putini suntem cei care, fascinati de lumea adultilor, ne-am jucat macar o data de-a mama si de-a tata, fara sa stim ca, mai tarziu, vom regreta dorinta noastra, materializata in acele momente prin joc, de a ne maturiza, de a patrunde intr-o lume fascinanta.

Uneori, cand ajungi la maturitatea mult ravnita, la o privire mai atenta, iti dai seama ca nimic nu este fascinant, ca nu suntem altceva decat niste albine intr-un stup, unde urzeala o face destinul sau omul cu mana lui, condus de egoism si invidie, de egocetrism si idealuri prost intelese.

Jocurile copilariei raman doar o amintire, o amintire a inocentei, a lipsei de griji, a gandurilor frumoase, a balandetii, a omeniei…

Ajungem la maturitate si uitam basmele care ne invatau ca cel bun este rasplatit pentru bunatatea sa, iar cel rau intotdeauna plateste, caci doar asta este legea karmei pana la urma, uitam altruismul, inocenta si ne lasam prinsi intr-o scoala de lupta, intr-un proces de invatare continua, unde singurele „discipline” care ne sunt predate sunt ura fata de aproape, rautatea, lacomia, setea de posesiuni si de titluri pentru care suntem in stare sa calcam si pe cadavre. Jocurile copilariei se transforma pe nesimtite in Jocurile Foamei, foamea de putere, de bani, de faima, de un mai bine prost inteles.

Am trait vreme de cinci ani intre oameni care au inteles gresit conceptul de democratie, in care nimeni nu-ti mai tine contul posesiunilor detinute, in care banii trebuie cheltuiti in mall pe bunuri perisabile si in saloane de infrumusetare, unde valorile umane nu mai sunt apreciate. Oameni care se angajau intr-un joc al relatiilor, indiferent de natura lor, doar daca aveau ceva concret de castigat, un joc in care minciuna era ridicata la rang de adevara suprem oriunde, oricand. Minciuna in relatiile de familie, minciuna in relatiile de cuplu, furt intre frati, uitand zicala romaneasca „Cine fura azi un ou, maine fura un bou”, pizma si razbunare.

Intr-o realitate trista, intr-un post-apocaliptic post-comunist (in conditiile in care trecerea de la comunism la democratie poate fi vazuta ca o apocalipsa pe care Romania a trait-o si peste care unii au trecut mai bine, altii mai putin bine) Bucuresti, patru frati trec de la jocuri inocente la jocurile minciunii si supravietuirii, de parca ar trai cu totii in salbaticie, prinsi intr-un joc al supravietuirii, intr-o cursa nebuna, in care cel care aduna cei mai multi bani este cel castigator.

Fata schimba jocul cu papusile pe cel de-a femeia de afaceri de succes, furand ideea fratelui de business, dezvoltand relatii, de amicitie, de afaceri, doar pe principiul win-lose, ignorand faptul ca in viata este de preferat sa aplici principiul do ut des. Isi alege prietenii in functie de frumusete, de inteligenta si usile ce care i le pot deschide, frumusetea si inteligenta musai fiind in cantintati mai reduse, pentru ca, la o analiza comparativa a personajelor in discutie – fata comparata cu prietenele/prietenii –, castigator detasat sa fie fata. Isi pretuieset sau, mai corect spus, isi dispretuieste fratii in functie de realizarile materiale, iar mama este suprema vinovata pentru lipsa fondurilor care i-ar fi putut cumpara fericirea, intr-o lumea in care din ce in ce mai multi uita ca fericirea nu se cumpara. Isi cumpara o diploma, o masina, prieteni, cu planul bine pus la punct de a lasa pe toti in urma in momentul in care va reusi sa isi construiasca imperiul ei de carton.

Fratele nr. 1, puizmuit pentru putinul mai mult pe care il are, inseala statul in aceeasi tentativa de a crea un imperiul, fara sa ia in considerare faptul ca nu milionarii de carton ajung in paginile revistei Forbes.

Fratele nr. 2 fura de la fratele nr. 1, isi fura sora, se fura pe sine, isi inseala iubita, traind cu deviza „Ce nu
cunosti nu-ti poate face rau”, ignorand faptul ca minciuna are intotdeauna picioare scurte.

Fratele nr. 3, cel de care toti se leapata, ciuma de care toti se feresc, pentru ca nu are iluzoria valoare financiara a celorlalti, devine sluga lor, indurandu-si rolul primit cu speranta naiva ca, facandu-le pe plac, va castiga rolul pe care l-a avut dintotdeuna, acela de frate.

Din „Hotii si vardistii” s-a ajuns la jocul de-a cinstea, in care fiecare fura caiula celuilalt inconstinent ca isi fura propria caciula si creanga de sub picioare.

Cand acesta este numai un act al piese reprezentate pe scena care este viata noastra, ramane intrebarea „Quo vadimus?”. Spre universul distopic din trilogia lui Suzanne Collins? Devine lumea noastra un Panem mai mic? Sa fie oare legea selectie naturale singura lege pe care trebuie sa o aplicam?

Nu stiu, raspunsul nu este la mine, ci in fiecare dintre noi.

Acest articol a fost scris pentru proba a 11-a a competiei SuperBlog 2013.

RSS